Canibalizarea cuvintelor cheie | Ce presupune și cum o evităm?

canibalizarea cuvintelor cheie

Canibalizarea cuvintelor cheie |  Ce presupune și cum o evităm?

Canibalizarea cuvintelor cheie a reprezentat întotdeauna o problemă acută pentru specialiștii SEO. În urma sesiunilor de audit pe care le efectuăm la începutul fiecărei colaborări noi cu un client, ca un prim pas în cadrul pachetului de servicii SEO, constatăm și în ce măsură site-ul se autosabotează, precum și care este deficitul de trafic și, bineînțeles, de conversii.

În cele ce urmează, vom afla împreună ce presupune mai exact procesul de canibalizare SEO, cum îl putem identifica și ce este de făcut pentru a-i pune capăt.

Ce este canibalizarea cuvintelor cheie?

Există, în general, un mit conform căruia cu cât există mai multe pagini într-un site care targeteaza același cuvânt-cheie, cu atât poziția de indexare a site-ului în Google pentru acea expresie va crește. Nimic mai fals! Efectul este, din contră, la polul opus și se traduce prin apariția fenomenului de canibalizare.

Toate paginile din site-ul tău care sunt optimizate pe aceeași structură-cheie intră într-o competiție pentru supremație, iar pierzătorul în toată această ecuație este chiar afacerea ta. Numele fenomenului sugerează tocmai ideea de autosabotare, de „canibalizare” a propriilor rezultate. Vizibilitatea, numărul de click-uri (CTR) și chiar rata de conversie sunt împărțite între două sau mai multe pagini. Ca rezultat, în loc să ai o pagină puternică, indexată pe primele poziții în lista de rezultate Google, vei avea două sau mai multe pagini, aflate pe poziții inferioare, unde primesc o atenție limitată ori sunt ignorate complet de către potențialii clienți.

canibalizarea cuvintelor cheie4

Deși, de cele mai multe ori, efectele canibalizarii cuvintelor cheie sunt vizibile și au un impact negativ asupra vizibilității și nivelului general de performanță al unei pagini, există și cazuri în care fenomenul îți poate aduce chiar un avantaj. Trebuie să ținem cont, însă, că aceste situații necesită o monitorizare constantă.

Canibalizarea benefică

Dacă două pagini ale aceluiași site sunt afișate pe primele două poziții în rezultatele motoarelor de căutare pe un cuvânt-cheie comun, atunci nu este cazul să facem nicio modificare. În schimb, trebuie să ținem scorurile ambelor pagini sub monitorizare. 

Cât timp ele aduc un volum considerabil de trafic, este recomandat să nu intervii.  Trebuie să îți pui problema în felul următor: dacă în locul a două pagini, intri în „competiție” doar cu una, automat, aportul de trafic pe care îl aducea pagina de pe poziția a doua va fi redistribuit către unul dintre concurenții tăi! Totodată, algoritmul Google se optimizează continuu, iar pozițiile se pot schimba. De ce să nu ai un as în mânecă?

Echipa de specialiști cu care lucrezi va demara un proces de audit SEO și va reuși să identifice dacă este sau nu nevoie să intervină.

Canibalizarea distructivă

În toate celelalte cazuri, vorbim, desigur, despre un efect negativ al canibalizării. O pagină puternică, cu un conținut valoros și cu un potențial ridicat de a genera conversii poate fi trasă în jos în clasamentul Google de o pagină al cărei nivel de performanță este semnificativ mai mic. 

Care sunt efectele canibalizării?

Canibalizarea cuvintelor cheie are, în mare parte dintre cazuri, un impact negativ puternic asupra SEO. Fenomenul este unul „silențios”, pe care puțini reușesc să-l identifice la timp. Mai mult, el sabotează eficiența întregii proceduri de optimizare. Iată care sunt efectele principale cauzate de canibalizare:

Poți redirecționa utilizatorul către pagini de slabă calitate

Trebuie să fii conștient că nu toate paginile de pe site-ul tău au un grad de relevanță identic pentru afacerea ta. De asemenea, calitatea conținutului poate varia sau există posibilitatea ca informația să nu mai fie de actualitate.

Să presupunem că, în fiecare an, îți dorești să-i ții la curent pe potențialii tăi clienți cu cele mai noi trenduri în SEO. Astfel, în ultimii trei ani, ai creat „Trenduri SEO în 2020”, „Trenduri SEO în 2019”, „Trenduri SEO în 2018”, iar toate cele trei articole au fost optimizate pentru expresia „Trenduri SEO”. 

Prin canibalizare, există posibilitatea ca în anul 2020, atunci când utilizatorii caută „trenduri SEO” să găsească articolul tău din 2008, care ocupă în Google o poziție mai bună de indexare decât articolul cu adevărat actual și relevant.

Imaginează-ți că același lucru se întâmplă cu pagina de index, foarte importantă pentru afacerea ta, și o subpagină, cu un grad de relevanță mai scăzut.

Soluția potrivită în cazul celor trei articole este să creezi o singură postare, pe care să o actualizezi cu informații noi în fiecare an.

canibalizarea cuvintelor cheie2
Paginile își pierd „autoritatea”

Cu alte cuvinte, îți creezi proprii concurenți. Puterea unei pagini se diminuează din perspectiva CTR, a profilului de link-uri, iar motorul de căutare tinde să-ți subevalueze conținutul. Atunci când ai mai multe pagini care vorbesc despre același lucru este de înțeles că nu poți livra un conținut valoros pe fiecare dintre ele. În unele cazuri, Google poate chiar suspecta că paginile/articolele nici măcar nu sunt relevante pentru căutările utilizatorilor, iar poziția lor de indexare va scădea vizibil.

În ceea ce privește profilul link-urilor, trebuie să înțelegi că numărul de backlinks, link-uri interne și texte ancoră va fi divizat către două sau mai multe pagini, slăbind nivelul de autoritate al unei pagini cu potențial de conversie ridicat.

Rata de conversie scade

O poziție inferioară de indexare aduce, cu sine, o scădere a traficului organic și, în consecință, a ratei de conversie. Totodată, potențialii clienți pot fi direcționați către pagini mai puțin relevante pentru căutarea lor, determinându-i să-și piardă interesul pentru produsele, serviciile sau informațiile pe care le ai de oferit.

Cum afli dacă te confrunți cu acest fenomen?

Identificarea fenomenului de canibalizare nu necesită o procedură complicată. Din contră, poate fi realizată în doar câteva minute, dacă apelezi la ajutorul unor platforme de tipul Ahrefs, SEMrush sau a altor instrumente de monitorizare a site-urilor.

Pașii sunt destul de simpli:

  1. Mai întâi, trebuie să introduci în platformă numele domeniului pe care dorești să îl analizezi, după care să exporți o mapă a cuvintelor cheie.
    ahrefs
    Sursă: ahrefs.com

     

  2. Lista se va importa, ulterior, într-un document Excel sau într-un Google Spreadsheet pentru a putea prelucra mai ușor datele. În mod normal, ne interesează ca în listă să apară: cuvintele-cheie, volumul de căutări pentru fiecare expresie, link-ul individual al fiecărei pagini și poziția de indexare a acesteia.
  3. Ultima etapă este aceea de ordonare alfabetică a cuvintelor cheie. În acest mod, vei reuși să verifici dacă există sau nu expresii duplicate.

Acum că ai reușit să identifici fenomenul de canibalizare, cum remediezi problema?

Soluții pentru canibalizarea cuvintelor cheie

Înainte să trecem la soluțiile efective, ținem să menționăm încă o dată că nu în toate cazurile de canibalizare este recomandat să iei măsuri. Desigur, paginile trebuie monitorizate pentru a se verifica, în timp, dacă performanța lor rămâne constantă. Un caz de canibalizare care nu pune probleme în prezent se poate transforma oricând într-o situație care necesită intervenție.

Odată ce am stabilit că este nevoie să implementăm un plan de corectare pentru canibalizarea cuvintelor cheie, specialistul tău în optimizare SEO ar trebui să identifice care dintre soluțiile următoare se potrivesc în cazul site-ului tău:

  1. Deoptimize ( anularea optimizării)

Este cea mai simplă și rapidă metodă și se recomandă, în general, în cazul paginilor care aduc în continuare trafic organic din alte cuvinte-cheie. Dacă pagina a fost optimizată doar pe expresia problematică, se poate opta, de asemenea, pentru înlocuirea acesteia cu un keyword nou.

În general, de-optimizarea se face la 3 niveluri:

Adaptarea legăturilor interne. Link-urile interne care făceau trimitere la pagina problematică vor trebui înlocuite cu legături noi, către pagina căreia dorești să-i consolidezi autoritatea. 

Revizuirea conținutului. Vechea expresie trebuie înlăturată, pe cât posibil, din titlu, meta descriere și etichete de tip H, iar referințele, la nivelul conținutului, trebuie reduse la nivel maxim.

Schimbarea link-urilor de intrare de pe site-urile externe (inbound links). Este o procedură destul de dificilă în mare parte dintre cazuri pentru că înlocuirea link-urilor se face prin bunăvoința administratorilor acestor site-uri externe. De multe ori, aceștia ignoră solicitarea sau recurg la o eliminare definitivă a link-urilor.

Pentru a verifica sursele exacte ale acestor link-uri de intrare este recomandat să verifici raportul „Ancore”(Anchors) din Ahrefs.

  1. Fuzionarea paginilor 

Dacă te confrunți cu două pagini similare în termeni de conținut, dar și de relevanță (ambele generează interes și aduc un aport valoros de informații), este recomandat să le aduci împreună și să creezi o „super-pagină”.

Pentru asta, este nevoie să aplici o redirecționare 301 uneia dintre pagini către cealaltă sau ambelor pagini către un URL nou.

Fuzionarea paginilor îți permite să câștigi un plus de vizibilitate și să menții ceea ce specialiștii numesc „link juice”. Practic, în loc să trimiți potențialii clienți către două pagini diferite, le pui la dispoziție o singură pagină, cu toate informațiile necesare. Aduci, deci, în același timp, un plus pentru experiența utilizatorului (UX).

  1. Restricționarea indexării (Noindex)

Dacă pagina sau paginile problematice sunt de interes pentru potențialii tăi clienți și atrag mult trafic provenit din Social Media sau E-mail Marketing, poți păstra pagina exact așa cum este, dar fără să o indexezi în motoarele de căutare. Articolul  va fi în continuare accesat, dar prin intermediul canalelor de comunicare: platforme de socializare, newsletter.

Opțiunea Noindex poate fi selectată cu ușurință din setările avansate Yoast SEO ale WordPress.

yoast
Sursă: yoast.com
  1. Ștergerea paginii

Dacă una dintre paginile canbalizante (care diminuează potențialul paginilor importante) are un conținut de slabă calitate, nu prezintă interes sau nu oferă informații relevante, este recomandat să o elimini definitiv din site. Nu îți aduce niciun beneficiu direct, ci, din contră, sabotează alte pagini care ar putea genera mai mult conversii.

  1. Canonizarea paginilor

Când ai două pagini similare, ambele sunt utile, dar ai o preferință în ceea ce privește indexarea, este recomandat să apelezi la canonizare.

O etichetă canonică (rel = „canonică”) este un fragment de cod HTML care definește versiunea principală pentru paginile duplicate, aproape duplicate și similare. Cu alte cuvinte, dacă aveți același conținut sau similar disponibil sub URL-uri diferite, puteți utiliza etichete canonice pentru a specifica care versiune este principala și, prin urmare, ar trebui să fie indexată. – Ahrefs.com

Acest proces este benefic mai ales când există texte foarte asemănătoare pe cele două pagini. Prin canonizare, scapi și de problema canibalizării cuvintelor cheie, dar și de cea a conținutului duplicat! 🙂

Lasă canibalizarea pe mâna specialiștilor!

Canibalizarea cuvintelor cheie nu este un fenomen în nuanțe de alb și negru. La mijloc, există, totodată, multe viariații de gri, pe care doar un specialist le poate înțelege și soluționa în cel mai scurt timp. 

Vrei să afli dacă și site-ul tău se confruntă cu problema canibalizării? Seo 365 îți oferă răspunsul într-o sesiune de consultanță gratuită. Suntem pasionați de tot ce înseamnă Marketing Online, dar trebuie să recunoaștem că slăbiciunea noastră a fost și va rămâne optimizarea SEO. Așa-i că din numele agenției nu-ți puteai da seama de acest „secret”? 🙂

De-a lungul timpului, ne-am confruntat deseori cu fenomenul de canibalizare. Ne place să credem că experiența ne-a arătat care sunt cele mai bune strategii, iar rezultatele noastre de până acum vin să confirme. 

Concluzia? Apelează la ajutorul unei echipe specializate! Dacă suspectezi că site-ul tău se autosabotează, hai să găsim împreună cele mai bune soluții. Te așteptăm la sesiunile de » CONSULTANȚĂ GRATUITĂ!