SEO 365 angajează
Content Writer
Cuvintele îți sunt prietene bune și înțelegi valoarea articolelor SEO? Dacă savurezi relația dintre scris și explorarea a variate domenii de activitate, ne-am bucura să te cunoaștem.
Asigurăm training intern pentru a prelua cu succes sarcinile de lucru și pentru a te familiariza cu particularitățile clienților noștri. Ai experiență în scris, dar nu pe „articole SEO”? Nu-ți face griji. Există un set de reguli clare, pe care ți le explicăm. Dacă atenția la detalii este una dintre calitățile tale, nu vei întâmpina dificultăți.
Așteptăm cu drag un CV și… 50 – 100 de cuvinte despre tine și despre activitatea ta profesională la office@seo365.ro.
Descrierea jobului
- » Familiarizarea cu particularitățile proiectelor de care ne ocupăm – analizarea Buyer Persona, a domeniului de activitate, a produselor / serviciilor oferite de clienții noștri;
- » Realizarea unui pachet lunar de articole SEO, conform informațiilor și cerințelor comunicate de Project Manager;
- » Propunerea și pregătirea subiectelor potrivite pentru articole;
- » Research & colectare de informații necesare din multiple surse (bibliografie, mediul online, experți în domeniu, comunitate etc);
- » Redactarea de conținut: articole și texte unice, cu titluri atractive, care să respecte regulile de optimizare SEO;
- » Căutarea și selectarea imaginilor reprezentative pentru articole;
- » Verificarea articolelor SEO redactate de colaboratori externi, transmiterea modificărilor necesare, aprobarea sau respingerea articolelor.
Cerințe minime
- » Experiența pe un post similar reprezintă un avantaj, dar nu este o cerință obligatorie;
- » În schimb, cunoștințele avansate de limba română (gramatică, sintaxă) sunt, desigur, obligatorii;
- » Să fii pasionat(ă) de scris, de mediul online și de modul în care le poți transmite și celorlalți o idee, o stare de spirit, o informație. Să fii creativ(ă) în exprimare și să ai foarte multă atenție la detalii;
- » Abilități de organizare, gestionare termene limită și prioritizare;
- » Competențe tehnice de bază, precum lucrul în Microsoft Office sau Google Drive, navigarea rapidă prin mediul online, înțelegerea modului de funcționare a unui site – la modul general.
Beneficii
- » Suntem prietenoși, entuziasmați și ne place foarte mult ceea ce facem – îți oferim așadar un mediu de lucru plăcut, unde poți veni cu drag în fiecare zi. Punem preț pe colegialitate, ne susținem unii pe alții și lucrăm cu adevărat ca o echipă (chiar și de la distanță);
- » Salariu fix și bonusuri;
- » Program full-time, normal, de luni până vineri, în format hibrid – adică muncim de acasă, dar și de la sediul SEO 365 (o zi pe săptămână). Dacă nu locuiești în Cluj-Napoca, vei munci doar de acasă.
- » Abonament în cadrul unei rețele private de sănătate (după perioada de probă);
- » Oportunități de dezvoltare personală: înveți zilnic lucruri noi, descoperi oameni interesanți și proiecte inedite;
- » Familiarizarea cu activitățile specifice proiectelor europene de tip POCU (programul nostru actual: Stagii de Practică)
- » Acces la cursuri de specialitate și evenimente specifice domeniului (și nu numai).